Tulcea: Deltaica procesează lunar 60 de tone de preparate din pește

Una dintre cele mai mari fabrici de prelucrare a peștelui din țară se află în Tulcea. S-a dezvoltat cu ajutorul fondurilor europene. Acum, 60 de tone de preparate din pește sunt produse lunar la Deltaica, iar marfa ajunge în hipermarketurile din întreaga țară.

„Acesta este punctul în care intră materia primă pentru prima dată în fabrică, este secția de recepție. Aici se face controlul cantitativ și calitativ. Peștele este recepționat, este sortat pe specii și dimensiuni, este ambalat în gheață și merge către depozitare sau se vinde ca atare în magazinul nostru din oraș”, ne arată Georgiana Dascălu, angajată a Deltaica, fabrica de pește din Tulcea.

Salată cu icre de crap și ceapă, după un procedeu ca acasă

„În momentul de față fetele lucrează salată cu icre de crap și ceapă. Salata conține doar aceste ingrediente: două tipuri de icre, zeamă de lămâie, apă minerală, ulei. Este un procedeu ca acasă. Este totul natural. Nu se utilizează conservanți, coloranți, niciun fel de aditivi care să îmbunătățească în vreun fel gustul. Este o rețetă tradițională din Delta Dunării, așa cum făceau rușii lipoveni pe vremuri. Fetele sunt lipovence, pot sa vă confirme”, spune Georgiana Dascălu.

VEZI ȘI VIERMII DE MĂTASE, ÎNTRE LEGENDĂ ŞI AFACERE PROFITABILĂ

Produse certificate la nivel european

Trei dintre produsele de aici au un statut special și au fost recunoscute la nivel european.

„Dintre toate produsele noastre, trei sunt certificate la nivel european pe scheme de calitate: scrumbia de Dunăre afumată este certificată IGP, salata tradițională cu icre de crap și salata cu icre de știucă de Tulcea. Salata tradițională cu icre de crap este ultima care a obținut certificarea, prima fiind scrumbia de Dunăre afumată”, explică Georgiana Dascălu.

Scrumbia de Dunăre afumată

Special la scrumbia de Dunăre afumată este, în primul rând, zona de captură. Scrumbia este capturată doar pe Dunăre, în momentul în care ea este în urcare. După cum îi spune și denumirea, acesta este specificul ei: este din Dunăre, de captură. Apoi, este afumată natural cu fum din rumeguș de lemn. Nu conține conservanți, este realizată după rețete tradiționale din Delta Dunării, așa cum rușii lipoveni din Deltă afumau peștele pe vremuri.

Mai multe pe Agroteca.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s