Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri

Despre îngeri, biserica învaţă că ei sunt „duhuri slujitoare”, adică fiinţe fără de trupuri, slugi credincioase Lui Dumnezeu şi totodată prieteni şi ocrotitori ai noştri, pe drumul anevoios de la leagăn, la patria cerească. La început, toţi au fost buni, strălucind de frumuseţe, de înţelepciune şi de tot felul de daruri. Supuşi încercării de a-şi dovedi ascultarea, o parte din ei, în frunte cu Lucifer, cel mai frumos şi cel mai înzestrat dintre ei, s-a răzvrătit împotriva Ziditorului. Nevrând să mai asculte de Dumnezeu, a căzut din cinstea de arhanghel, iar arhanghelul Mihail, „s-a arătat adevărată căpetenie peste cetele celor fără de trupuri”. Văzând cum a căzut Lucifer, a lăudat cu glas pe Domnul tuturor şi a zis: „Să luăm aminte, noi, care suntem făpturi, ce a pătimit Lucifer, cel ce era cu noi: cel ce era lumină, acum întuneric s-a făcut. Că cine este ca Dumnezeu? Mi-ca-El? Că numele de Mihail asta însemnează: Cine este ca Dumnezeu”.

Aşa s-a întocmit soborul, adică adunarea şi unirea tuturor îngerilor credincioşi Lui Dumnezeu, iar Mihail arhanghelul a fost rânduit căpetenia îngerilor buni, mare folositor, de bine făcător al mântuirii noastre şi, luând chip văzut, s-a arătat multora, atât în Legea veche, cât şi în Legea nouă.

Tot astăzi îl serbăm şi pe preafrumosul şi înveselitorul Arhanghel Gavriil, care, luând chip văzut, multe faceri de bine a dăruit neamului omenesc. În prorocia lui Daniil, el este numele îngerului tălmăcitor al vedeniei, arătându-i înţelesul celor şaptezeci de săptămâni de ani, până la venirea Lui Mesia. Tot el, Gavriil, vesteşte lui Ioachim şi Ana, că din ei se va naşte Stăpâna noastră, Născătoarea de Dumnezeu. În Legea nouă, descoperă preotului Zaharia naşterea lui Ioan Botezătorul şi anunţă Fecioarei din Nazaret naşterea Domnului Hristos. Tot arhanghelul Gavriil a fost îngerul în veşmânt alb, care pogorându-se din cer, a răsturnat piatra de la uşa mormântului şi a stat deasupra ei, la ceasul Învierii Domnului, dând Mironosiţilor vestea.

Pentru aceasta, biserica Lui Hristos, a hotărât să-i prăznuiască şi să cheme darul şi ajutorul amândurora, rugându-i ca, prin mijlocirea şi rugăciunile lor, în veacul de acum, să aflăm izbăvire de rele, iar în cel ce va să fie, să ne învrednicim bucuriei şi Împărăţiei cereşti.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s