Tumul de la începutul Epocii Bronzului descoperit la Nord de Ploiești

Un tumul datând de la începutul Epocii Bronzului în care era îngropat un copil a fost descoperit de arheologii prahoveni pe raza localităţii Târgşoru Nou, zeci de astfel de situri fiind cercetate în ultima perioadă în judeţ ca urmare a dezvoltării zonei aflate la nord de municipiul Ploieşti.

Conform unei informări postate, luni, pe pagina de Facebook a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, instituţia este deţinătoarea celui mai important patrimoniu legat de acest fenomen funerar.

“Având forma unor movile cu înălţimi cuprinse între 1-5 metri, tumulii sunt prezenţe vizibile în peisajul de câmpie aflat de o parte şi de alta a şoselei care leagă Ploieştiul de Câmpina. Aceste construcţii sunt morminte funerare ridicate în Epoca Bronzului într-o perioadă aflată între 3300 şi 2500 î. Hr. (…) În judeţul Prahova sunt identificaţi peste 600 de tumuli dispuşi atât în bazinul râului Prahova (SV judeţului), cât şi în al râului Cricovul Sărat (SE judeţului). (…) În ultima perioadă, datorită dezvoltării zonei aflate la nord de municipiul Ploieşti, au fost cercetate 30 de astfel de situri dispuse pe raza localităţilor Ariceştii Rahtivani, Păuleşti, Blejoi, Ploieşti, Târgşoru Nou, Târgşoru Vechi, Nedelea, Strejnicu. Au fost descoperite numeroase morminte cu inventare spectaculoase, instituţia din Ploieşti fiind deţinătoarea celui mai important patrimoniu legat de acest fenomen funerar”, precizează sursa citată.

Citiți continuarea pe pedagoteca.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s